Întâlniri din lumea cărților
„Cu copiii la povești” e club de lectură ce îmbină poveștile cu ateliere creative, storytelling și socializare pentru copii și părinți. În cadrul fiecărei întâlniri citim împreună una sau două cărticele, dezbatem apoi într-o sesiune de storytelling cele citite, participăm la ateliere creative în directă concordanță cu mesajele cărților, iar la final e timp liber de joacă și socializare.
De la înființare până în prezent, peste 300 de astfel de întâlniri de lectură au adus copiii din comunitatea noastră la povești, iar drumul ne e înainte.
Urmând un calendar prestabilit, întâlnirile clubului de carte au loc săptămânal, joia, între orele 17:30 și 19:30. Dacă vrei să fii la curent cu următoarele noastre evenimente, te invităm să te abonezi la newsletter aici.