Sprijină o poveste
Campania Povești în dar – Iubim poveștile, cărțile și lumile pline de aventuri și învățăminte ce ni se deschid cu fiecare lectură! Iubim să aducem zâmbete pe fețe, să trezim emoție și sclipiri de imaginație in mintea și sufletul celor mici prin intermediul cărților și credem cu tărie că e dreptul tuturor copiilor sa aibă acces la lectura! Copiii sunt copii, indiferent de statut social, etnie, religie ori zonă geografică. Nevoile lor de bază sunt aceleași, iar drepturile lor de a se bucura de joacă, atașament și educație ar trebui să fie la fel.
Tocmai de aceea, începând din acest an, vă propunem să oferim împreună Povești în dar! Astfel, sumele ce se vor strânge în urma Întâlnirilor de lectură Cu copiii la povești, vor fi direcționate integral spre achiziția de cărți valoroase pentru grădinițele și școlile primare de la sat, din județul Alba. Împreună facilităm accesul la cărți de calitate, acolo unde poate accentul pe lectură se pune mai puțin decât în zona urbană. Știm câtă nevoie e de carte, in special in zonele defavorizate; conștientizăm pe deplin că educația e singura cale rodnică și înțelegem că doar atunci când ne e bine împreuna, suntem cu adevărat mai bine cu toții! In acest context, in contul Asociației Cu copiii la povesti, a fost deschis un cont special, reprezentând Donații pentru achiziția de cărți.
Puteți alege sa donați oricând, sprijinind cauza noastră, aici: RO72BTRLRONCRT0443429302, cont deschis la Banca Transilvania, sucursala Sebeș, ori puteți dona la fiecare Întâlnire a Clubului de carte. La final de an, din sumele strânse, 12 unități de învățământ din zona de sate a județului Alba (grădinițe și școli primare), vor primi fiecare o selecție de cărți valoroase in dezvoltarea celor mici.
Împreună oferim Povești în dar, drept și șansă la lectură oamenilor mari de mâine!
Deschideți ochii în jur și o sa vedeți oameni de bine ce găsesc timp sa fie voluntari in diverse asociații ce cred că se poate face mai mult prin spirit civic și responsabilitate față de semeni. Găsiți-le pe cele cu ale căror obiective rezonați și arătați-vă aprecierea susținând pe cât posibil poveștile ce încearcă să aducă un plus de valoare comunității din care faceți parte. Iar dacă se întâmplă să fim noi cei merită atenția Dvs, vă mulțumim și promitem să creștem oameni mari, citind!
Puteți alege să susțineți oricând activitatea Clubului de carte Cu copiii la povești prin intermediul unei donații în contul: RO02BTRLRONCRT0443429301 deschis la Banca Transilvania Sebeș.